Expoziția Medium, inițiată de Imre Baász, a constituit unul dintre reperele majore în peisajul artistic al anilor ’80, oferind vizibilitate unei generații de artiști tineri ale căror practici se distanțau de tratările convenționale ale artelor plastice. Caracterul său eterogen reflecta demersul sau tendința de a muta accentul de pe obiect pe concept și procesualitate, incluzând de asemenea instalații și intermedialitatea, dar și forme de expresie din așa numita „artă mică” precum afiș /design grafic sau animație.
„Medium a fost unanim considerată o tentativă reușită de a reuni într-un unic eveniment principalele tendințe de neo-avangardă devenite manifeste în România la începutul deceniului nouă, asimilabilă prin asta expozițiilor cu un anume caracter alternativ” – după cum notează Mădălina Brașoveanu, observând totodată că proiectul expoziției s-a configurat prin aportul semnificativ al lui Imre Baász și în ambianța grupării MAMŰ din Târgu-Mureș. Titlul expoziției – inițial gândit ca „Matrix” – poate fi pus în relație, chiar dacă indirect și interpretările locale, cu teoria lui Marshall McLuhan, observație formulată de Aladár Garda, sugerată de altfel și de Mihai Drișcu în Revista Arta, 1982.
Legitimarea evenimentului se reflectă și în participarea unor figuri active ale discursului critic al vremii, chiar și în afara aprobării forurilor superioare, precum Wanda Mihuleac, coordonatoarea Cenaclului Tineretului din București, alături de criticii Mihai Ispir, Radu Procopovici și Mihai Drișcu, dar și prin prezența în expoziție a unor artiști deja consacrați: Horia Bernea, Ion Grigorescu, Constantin Flondor, Sándor Plugor.
Expoziția a fost anunțată prin cotidienele Vörös Zászló (Târgu‑Mureş) şi Megyei Tükör (Sfântu Gheorghe), şi prin reţeaua de comunicare din cadrul UAP. Magda Cârneci observă procesul de selecție a participanţilor – realizat de Imre Baász împreună cu Károly Elekes (liderul grupului Mamű) şi Bálint Chikán, critic şi istoric de artă maghiar – ca reunind artiștii celor două etnii și generații diferite într-o listă a participanților care denotă o bună acoperiere a teritoriului, dar și prezența redusă a artiștilor din Moldova.
Lista artiștilor indexată nu este completă.


