„Festivalul Zona a apărut ca o alternativă la un climat artistic prea conformist, pe care a încercat să-l dinamizeze; astfel, festivalul a însoțit cei zece ani de „tranziție” ai societății românești dar și central și est-europene ca un fel de martor. În acești zece ani prioritățile artiștilor, dar și interesul publicului, s-au schimbat încetul cu încetul. Dacă la primele două ediții (din 1993 și 1996) au primat acțiunile spectaculoase și numărul mare de artiști participanți, la ediția din 1999 și 2002 accentul s-a mutat mai mult pe dezbaterile cu caracter teoretic, pe conferințe, pe analiza fenomenului performance dintr–o perspectivă istorică.” (Ileana Pintilie, PUNCH, 2023, p. 66)
În cadrul Zona 3 a avut loc simpozionul Mitologii terestre: corpul și urmele sale, incluzând prezentări ale unor critici și curatori de artă – Anne Tronche, Biljana Tomić, Robert Fleck, Vladimir Bulat, ce s-au referit la momente importante din istoria acționismului. Tot în cadrul acestei ediții, Ileana Pintilie organizează o expoziție documentară – „o schiță a istoriei acționismului din România – realizată cu sprijinul generos al artiștilor Paul Neagu, Ion Grigorescu, Alexandru Antik, Ștefan Bertalan, Grupul Sigma, dar și al altora.” (ibid.)
Descriind propria sa experiență, criticul de artă Robert Fleck mărturisește următoarele: „Când am intrat în Teatrul maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, m-am simțit proiectat cu 20 de ani în urmă, raportat la propria mea experiență. Dar în același timp aveam sentimentul că vin în contact cu un moment cu adevărat istoric: performance e o expresie foarte autentică a multor contradicții sociale și artistice, prezente acum în statele care traversează tranziția; este o necesitate absolută pentru mulți artiști. (..) Pentru mine, impresia produsă de Zona 3 a fost că performance a dobândit o prospețime nouă și posibilități surprinzătoare în acest spațiu cultural.” (ibid., p. 306)
În textul său, Fleck semnala situația problematică a conservării artei românești contemporane din perioada anilor 1950-1980, o „amplă moștenire”, care, ignorată de instituțiile oficiale, „va dispărea și ea” odată cu dispariția artiștilor. În ciuda lipsei unui sprijin real și al recunoașterii instituționale, festivalul contribuie la educarea publicului tânăr cu privire la arta contemporană și la crearea unei rețele valoroase de artiști, curatori, critici și vizitatori.
