Intitulat Carta del navegar nella memoria (Harta navigării în memorie), proiectul expozițional al reprezentării României la Bienala de la Veneția în 1997 a fost împărțit generațional și conceptual între cele două locații – Pavilionul României și Galleria dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica. Dan Hăulică notează că „artiști aparținînd mai multor generații, dar care, avînd în comun apetitul și febra de a explora, regăsesc Veneția ca pe un reper deschis”.
Ion Bițan, „artistul unei lumi în care călătoriile erau proiectate mai ales în imaginație” (Babeți), ocupă pavilionul cu lucrări precum Hărțile (1993), Cărțile (1993-1996), Biblioteca (1997) – o lucrare masivă din lemn cu inscripții, „monument al cunoașterii” (Hăulică), Sînzienele (1996) – o instalație cu 15 piese, din lemn, haine de in și mulaj; „sînt legătura cu un timp imemorial, (..) la granița cu magia, (..) într-un alt registru expresiv.” (ibid.) În spațiul exterior din afara Pavilionului, Ion Grigorescu prezintă Barca, o instalație (lemn, pictură) construită la fața locului, după schițe realizate în prealabil și prezentate în catalog. Picturile religioase din barcă fac legătura, scrie Babeți, cu vechile fresce bizantine, reinvocând elemente paleocreștine „sfîșiate” de „subteranele istoriei românești, în care timp de decenii au fost exilate de un regim rău-famat și salvate acum de însăși barca artistului”.
Cei trei comisari aduc propriile interpretări asupra artiștilor prin intermediul textelor din catalog. Realizând o analiză a celor expuse la Veneția, Daria Ghiu afirmă că: „Arta golită de politic putea sta ca o definiție pentru ce vedem în pavilion și la intrarea în acesta: Hăulică îi privește pe acești artiști (unul – Bițan – aflat întotdeauna aproape de putere, cel de-al doilea – la marginea acesteia) ca pe o generație (deși să nu uităm că ei fac parte din generații diferite) pe care o recunoști tocmai în refuzul acesteia de a accepta „identificări presomptueuses, hagiografia instrumentalizată, curentă epocii dictaturii”. (Ghiu) La Instituto, expoziția de grup îi include pe Teodor Graur, Gheorghe Rasovsky, Valeriu Mladin, Sorin Vreme și Iosif Király, artiști ai generației 1980, care, „ostili” clișeelor propagandei totalitare, folosesc abordări postmoderne, suprapunând timpuri, creând asamblaje și ready-made-uri, și recuperând mituri într-o cheie contemporană. (Hăulică și Guță, apud Ghiu, 2022)
