Judit Angel, muzeograf la Muzeul de Artă din Arad în acea perioadă, a conceput „o trilogie critică prin intermediul căreia a inspectat înţelesurile, funcţiile, poziţionarea, reprezentativitatea şi logica socială a Muzeului de Artă în condiţii economice incerte: Art Unlimited SRL (1994), Inter(n) (1995) şi complexul muzeal (1996). Prin acestea, ea a propus transformarea instituţiei conform unei paradigme „post‑muzeale”, potrivit căreia muzeul nu este doar un depozitar de bunuri artistice cu valoare istorică, ci şi un agent al comunicării culturale, conştient de implicarea sa în câmpul politicilor reprezentării.” (Cristian Nae)
Conform curatoarei, expoziția complexul muzeal a fost concepută ca „un spațiu de producție, de lucru cu și asupra reprezentărilor muzeului în cadrul unor procese de (inter)relaționare, caracterizate prin transferurile de putere, valoare și responsabilitate între cei implicați în această activitate.” Diferite intervenții artistice au reflectat asupra reprezentativității muzeului și relației acestuia cu publicul, precum și asupra infrastructurii economice și instituționale. Printre aceste intervenții remarcăm acțiunea lui Dan Perjovschi, care și-a oferit serviciile muzeului sub forma unui contract de sponsorizare conform căruia își redistribuia bugetul de producție alocat pentru a plăti nota de telefon a muzeului pentru luna dedicată expoziției; propunerea grupului de artişti austrieci (Florian Pumhösl, Dorit Margreiter, Mathias Poledna şi Matta Wagnest), de a scoate etichetele lucrărilor existente în muzeu şi expunerea lor sub forma unei arhive, sau intervenția textuală a lui Sándor Bartha ce comenta asupra situaţiei propriei opere în muzeu. Adesea auto- și meta-referențiale, lucrările chestionau relațiile de putere dintre artist, curator și instituții, dar și cadrele în contextul cărora aceste relații se desfășurau.
